In aceasta toamna, poate datorita lipsei tratamentului semințelor de cereale cu insecticide, sigur datorita faptului ca fermierii pentru a compensa lipsa precipitațiilor au semănat mai devreme, a apărut un atac relative puternic de muștele cerealelor atac care nu a putut fi stăpânit prin tratamente cu insecticide aplicate in vegetație.
               În culturile de cereale păioase exista, un complex de specii de diptere dăunătoare, fitofage, cunoscute ca muștele cerealelor, alcătuite din mai multe specii, fiind uneori identificate cu greu, chiar de către specialiști.
               In toamnă, muștele cerealelor atacă culturile imediat după răsărire, din faza de 2-3 frunze. La început, atacul se concentrează pe mugurele de creștere, iar frunzele se îngălbenesc. În această fază, plantele tinere pot să piară, iar dacă depășesc atacul, vor dezvolta o cultură slabă.
        Simptomele atacului muștelor: frunzele se îngălbenesc (frunza principală, centrală, a plantei se îngălbenește și se smulge ușor) ( Fig. 1); mugurele de creștere sau terminal este ros de larve; țesutul de la baza plantelor poate fi și el ros, iar la baza plantei se pot identifica larve sau pupe (Fig. 2); plantele încep să se usuce cu totul și apar goluri în cultură.  Atacul este produs numai de larvele muștelor (apode, acefale ca niște viermi alb-gălbui, cap ascuțit, cu aparat bucal cu mulți dinți), nu de adult. Larva pătrunde în teaca frunzei de unde urcă până la vraful plantei, mâncând țesutul moale, nediferențiat, al frunzei. Astfel, este afectată creșterea, frunza centrală se îngălbenește și se usucă, iar dacă aceasta este smulsă se desprinde ușor. Plantele infestate cu 3-6 larve stagnează în creștere, se încovoaie sub forma de cârjă, degajarea frunzelor centrale este stânjenită, iar frunzele degajate prezintă perforații alungite dispuse în rânduri transversale.

            Se înregistrează cele mai frecvente atacuri ale muștei negre sau ale muștei suedeze a cerealelor în primele stadii de dezvoltare (2-3 frunze) și poate determina pierderea culturii în proporție de până la 90% încă din toamnă. Atacul plantelor aflate la începutul fazei de vegetație are loc la zona unde este situat mugurele de creștere și are loc toamna după ce grâul a răsărit. Frunza centrală se îngălbenește, iar dacă este smulsă se desprinde cu ușurință. În acest caz, fie planta piere, fie se produce o îngroșare a bazei tulpinii și o înfrățire exagerată iar între frunzele de la baza tulpinii, se găsește larva. Uneori, când sunt 3-6 larve/plantă, plantele se încovoaie iar frunzele atacate au perforații alungite dispuse transversal.

           Dacă în perioada atacului, plantele sunt mici și mai ales dacă numărul de larve/plantă depășește un exemplar, plantele pot pieri sau rămân în urma celorlalte și au o producție mai mică.
           Pragul economic de dăunare în cazul muștelor cerealelor este de 5-6 larve la 100 de tulpini răsărite. La acest moment este obligatoriu să se intervină cu măsuri de combatere.
           În cazul în care plantele se află într-o faza de vegetație mai înaintată, atacul are însemnătate mică sau neglijabilă. La atacuri puternice, producția scade cu 25-40 %, plantele atacate fiind mai sensibile la micoze.
           Populația speciilor de muște dăunătoare din culturilor de grâu de toamnă, în toamna și în zona de sud a țării, este compusă din 7 specii, cu o pondere variabilă de la un an la altul. În medie, specia Oscinella frit are cea mai mare reprezentare (cca. 36,5 %) din total, urmată de Phorbia securis (cca. 25,6 %).
          În toamnă, cele mai cunoscute muște ale cerealelor sunt: Oscinella frit (din familia Chloropidae) unde denumirea generică de muștele suedeze (negre) ale cerealelor este atribuită speciilor din genul Oscinella (Oscinis, Oscinosoma) specia O. frit cunoscută ca musca neagră sau/și musca suedeză (musca suedeză din lituaniană și muscă liberă comună din suedeză și daneză), si muscă liberă comună din daneză) și musca neagră a cerealelor Phorbia securis (din familia Anthomyiidae).

          Plantele atacate prezintă un număr mai mare de frați, dar un număr mai redus de spice și, mai ales o cantitate mai redusă de boabe pe plantă. Datele din literatura de specialitate menționează că în caz de atac ridicat, pagubele de producție cauzate de larvele diferitelor specii de muște ale cerealelor sunt cuprinse între 25 si 40 %.
          Lucrările agrotehnice au un rol esențial în combaterea dăunătorului. Generalizarea utilizării unei semințe tratate și reducerea răspândirii pe câmp a gunoiului de grajd, sunt alte măsuri care au determinat și determină reducerea semnificației dăunătorului pentru practica agricolă curentă.
          Tratamentul semințelor de grâu sau orz cu insecticide, sau insectofungicide, asigură o oarecare eficacitate și față de atacul muștelor cerealelor (cca. 65 %), eficacitatea unor tratamente efectuate în perioada de vegetație, toamna, este scăzută, indiferent de produsul insecticid utilizat. Având în vedere costul acestor tratamente nu se poate recomanda combaterea muștelor cerealelor prin stropiri în vegetație.
         Combaterea atacului muștelor cerealelor se face cu insecticide omologate pentru acești dăunători, dar din păcate pentru perioada de vegetație este omologat, pentru musca suedeză numai LAMDEX EXTRA  pe baza de lambda cihalotrin. Trebuie menționat faptul că nu se aplică tratamente fitosanitare în condiții nefavorabile de mediu: temperaturi scăzute, vânt și ploi.
         Subliniem că tratamentul semințelor cu un insecticid sau insectofungicid, pentru combaterea larvelor gândacului ghebos (Zabrus tenebrioides) sau/și a viermilor sârmă, au avut drept efect și reducerea populațiilor de diptere dăunătoare. Este important de menționat faptul că în toamna acestui an încă s-au putut folosi insecticidele neonicotinoide pentru tratamentul semințelor cerealelor de toamnă, dar numărul de substanțe active disponibile pentru tratamentul semințelor de grâu a scăzut drastic, la fel ca și sortimentul de insecticide ce se pot aplica în vegetație toamna.

       Oscinella frit L. Este o muscă (Fig. 3) mică de 1,5-2 mm lungime, de culoare neagră-lucioasă, cu primul segment abdominal, dorsal roșcat. Antenele sunt de culoare neagră, al doilea articol antenal este conic, iar al treilea rotund. Ochii sunt mari, de culoare roșie și acoperă circa ¼ din suprafața capului. Toracele prezintă dorsal șiruri de peri. Halterele sunt albicioase. Tarsele sunt brun-gălbui. Prezintă dimorfism sexual, primul articol la femelă este vizibil mai lung decât la mascul. Aripile sunt transparente, întunecate la culoare, cu reflexe metalice. Partea dorsală a primului segment abdominal este roșcată, iar ventral abdomenul este galben. Oul este alungit, de 1 mm, de culoare albă lucioasă, cu striuri longitudinale. Larva este apodă și acefală, cu aspect viermiform, de culoare albă, cu corpul turtit și rotunjit spre partea posterioară și ascuțit anterior. La completa dezvoltare are 4-5 mm lungime. Are croșete mandibulare puternice, fiecare din acestea prezentând pe marginea externă 3 dinți mari și 4 dinți mai reduși pe fața internă. Stigmele respiratorii au aspectul unui evantai, având 4-6 digitații, în timp ce stigmele posterioare au deschiderea situată în vârful a două proeminențe, prezentând fiecare stigmă câte 4 smocuri ramificate de filamente. Pupa este de culoare galbenă închisă, de 3 mm lungime.

        Phorbia securis Schnabl. Este o muscă de 4-5,1 mm lungime, femela fiind puțin mai mare de culoare neagră. Capul este globulos, însă privit lateral are forma pentagonală. Al doilea articol antenal este acoperit cu perișori îngroșați în regiunea bazală, iar al treilea articol antenal este de doua ori mai lung decât al doilea. Toracele este bombat, de culoare neagră, lucioasă, având uneori dungi longitudinale mai închise. Aripile sunt cenușii, depășesc abdomenul, cu zona proximală întunecată, brună negricioasă. Abdomenul este cilindric, cu o pubescență deasă, având lateral culoare cenușie, iar dorsal și median prezintă o dungă lată și închisă la culoare. Picioarele sunt negre au câte 4-5 peri la extremitatea tibiilor anterioare. Masculul și femela diferă în ceea ce privește forma și coloritul abdomenului, însă criteriul de determinare a speciilor este armatura genitală. Oul are forma elipsoidală, cu corionul alb și neted, de 1-1,2 mm. Larva eclozată are 1-1,3 mm lungime, corpul este cilindric, retezat la unul din capete, iar la sfârșitul vârstei a 3-a atinge 6-7,5 mm și este de culoare gălbuie. Criteriile de identificare a speciilor sunt legate de ramificațiile stigmei toracice, forma și numărul spiculilor de pe marginea anterioară a segmentelor larvei. Pupa este de culoare brun roșcată, de 4,5-5,5/1,7-1,9 mm, iar criteriul sistematic de diferențiere sunt stigmele toracice și abdominale.